La masaj s-a apelat inca din cele mai vechi timpuri atat pentru relaxare, cat si pentru tonifierea corpului, pregatire sportiva sau pentru slabit. Din ce in ce mai dorit de persoane de orice varsta, masajul este efectuat la salon sau acasa. Numarul celor care vor sa devina maseuri a inceput sa fie tot mai mare, oamenii fiind tot mai atrasi de o meserie frumoasa, curata, care presupune socializare cu persoane din medii diferite si cunoasterea psihologiei umane. Meseria presupune, de asemenea, si efort fizic, insa aduce cu sine castiguri substantiale si posibilitatea organizarii propriului orar de munca.

In articolul de mai jos vei descoperi ce inseamna masajul de relaxare, care sunt beneficiile si tehnicile pe care ar trebui sa le cunosti pentru a obtine rezultate foarte bune, cand apar contraindicatiile pentru efectuarea masajului de relaxare si de ce este esential sa faci un curs autorizat.

1. Informatii generale despre masajul de relaxare – Ce inseamna masaj de relaxare?

Masajul este definit ca fiind un grup de exercitii mecanice aplicate la nivelul tegumentului, efectuate cu ajutorul unor manevre specifice in scop igienic, profilactic, terapeutic si recuperator. Poate fi aplicat cu ajutorul mainilor, degetelor, genunchilor, coatelor, picioarelor, fruntii. De regula, masajul se face pe o masa speciala sau pe o saltea pe podea, nu in pat, iar persoana este dezbracata partial sau total, acoperita cu prosop sau cearceaf.
Masajul de relaxare efectuat de profesionisti Atelierele ILBAH

Masajul de relaxare este considerat un adevarat rasfat adus trupului si mintii, fiind recomandat persoanelor de orice varsta, indiferent ca este vorba despre bebelusi, tineri, maturi sau seniori. Beneficiile sale sunt cunoscute de multa vreme – chinezii, grecii, egiptenii, indienii reusind sa trateze, astfel, diferite afectiuni medicale.

Scopul masajului este, in general, de relaxare, de inlaturare a efectelor oboselii pe care le resimte corpul uman sau de stimulare a organismului, pentru a-i creste rezistenta la efort sau la diferite agresiuni microbiene. Pentru a obtine rezultate spectaculoase, masajul poate fi asociat cu diferite programe de gimnastica de intretinere, ciclism, inot, sauna etc.

De asemenea, masajul de relaxare trebuie sa fie facut intr-o atmosfera placuta, utilizand uleiuri aromate si muzica linistitoare, si sa fie efectuat timp de minim 50 de minute, macar o data pe saptamana. Scopul nu este unul terapeutic si masajul de relaxare nu insoteste diferite tratamente prescrise de medic, dar beneficiile pe care le aduce sanatatii omului sunt numeroase si merita mentionate.

1.1. Cine poate face masajul de relaxare?

Sfatul specialistilor in acest sens este important. Persoanele sanatoase care nu au afectiuni medicale si care nu au drept contraindicatie masajul pot sa se bucure de aceasta practica ori de cate ori simt nevoia, indiferent de varsta. Dintre oamenii care pot apela la masajul de relaxare pot fi amintiti:

  • cei care vor sa aiba parte de o stare de bine;
  • persoanele care fac multa miscare;
  • femeile insarcinate;
  • doamnele care vor sa nu dezvolte vergeturi pe membre sau abdomen;
  • persoanele care sufera de stres sau de diferite tulburari emotionale sau psihice.

1.2. Contraindicatii ale masajului de relaxare

Exista unele contraindicatii ale masajului de relaxare, pe care toata lumea trebuie sa le cunoasca si de care trebuie sa se tina cont. Astfel, se pot mentiona contraindicatiile locale temporare:

  • rani recente sau deschise;
  • afectiuni dermatologice;
  • traumatisme acute;
  • contuzii;
  • arsuri recente;
  • eritem solar;
  • infectii de natura microbiana la nivel tegumentar;
  • hematoame musculare;
  • osteomielite supurante;
  • artrite.

Contraindicatiile locale definitive se refera la varice voluminoase, ulcer varicos, tromboze venoase, flebite si tromboflebite, masajul fiind indicat doar persoanelor care au pielea perfect sanatoasa.

2. Cum inveti sa faci masaj de relaxare?

Pentru a invata sa faci masaj in mod corect este important sa stapanesti adecvat tehnicile si sa stii mereu care este cea potrivita, in functie de situatie. In acest sens, cursurile de masaj devin cel mai bun profesor si pot fi considerate o sansa uriasa de a invata din experienta unor traineri specializati.

Un curs de masaj de relaxare este indicat pentru a deprinde cu adevarat tainele acestei meserii.

Masajul de relaxare efectuat de profesionisti Atelierele ILBAH

De regula, cursul de masaj poate fi impartit in mai multe module, care pot fi urmate impreuna sau separat: masaj clasic, reflexogen si terapeutic. Pentru obtinerea calificarii, insa, este indicat sa fie urmate toate cele trei module:

  • Masajul clasic este considerat una dintre cele mai populare forme, fiind alcatuit din masaj somatic, de relaxare si de intretinere. In cadrul acestui curs se vor invata lucruri care tin de organizarea activitatii maseurului, asigurarea conditiilor igienico-sanitare, tehnicile auxiliare de fluidizare, aplicarea masajului de intretinere si relaxare, masajul regional si general, indicatii si contraindicatii, competente si limite de competenta.
  • Masajul reflexogen poate fi folosit ca tehnica de diagnosticare si ca metoda de tratament. El actioneaza de la distanta asupra tuturor organelor, activand punctele reflexogene ale extremitatilor. In cadrul acestui curs se vor studia fiziologia si sistemul anatomic, punctele si zonele reflexogene ale talpii si ale palmei, tehnicile de lucru, aplicarea masajului, indicatiile si contraindicatiile, competentele si limitele de competente ale maseurului.
  • Masajul terapeutic este aplicat pentru ameliorarea sau tratarea anumitor afectiuni. Acest curs trebuie sa se faca doar dupa ce s-au absolvit primele doua si se vor invata urmatoarele lucruri: fiziopatologia afectiunilor pentru care se aplica masajele terapeutice, elaborarea protocolului terapeutic de masaj in functie de afectiuni, tehnici de mobilizare, tehnici speciale de masaj etc.

3. Beneficii si tehnici ale masajului de relaxare

Viata plina de stres obliga oamenii, de foarte multe ori, sa gaseasca diferite solutii de a lupta impotriva acestui inamic, cu grave repercusiuni asupra sanatatii lor. Astfel, printre metodele de combatere a stresului se numara si masajul de relaxare, indiferent daca este facut acasa sau la salon, de un profesionist. Este obligatoriu ca maseurul calificat sa fie cel care efectueaza aceasta practica de relaxare, pentru a obtine rezultate excelente.
Masajul de relaxare efectuat de profesionisti Atelierele ILBAH

Acesta va reusi sa elimine rapid oboseala, sa relaxeze muschii si sa creeze o stare generala foarte buna cu ajutorul unor tehnici speciale, care activeaza circulatia sangelui in fiecare segment.

3.1. Beneficiile masajului de relaxare

Desi multi considera ca masajul este un lux pe care putini si-l permit, adevarul este altul. Specialistii recomanda aceasta practica pentru oricine simte nevoia de relaxare, cel putin o data pe saptamana, efectele putand fi vizibile in scurt timp in tot corpul. Cei care sunt reticenti ar trebui sa stie ca masajul de relaxare nu are efecte negative, mai ales daca persoana in cauza nu are contraindicatii in acest sens de la medic.

Iata alte beneficii ale masajului de relaxare:

  • Unul dintre beneficiile masajului este acela ca ofera relaxare intregului corp doar dupa cateva minute, eliberand tensiunea acumulata. O idee foarte buna de a reusi sa se intre in atmosfera de relaxare este ascultarea de muzica lenta sau a sunetelor din natura, poate chiar aprinderea unor lumanari parfumate.
  • De asemenea, se poate remarca si faptul ca masajul reduce nivelul de cortizol din organism, acesta fiind strans legat de starile de anxietate cu care se confrunta foarte multa lume. Starea de anxietate se instaleaza destul de rapid, fara ca oamenii sa-si dea seama uneori, asa ca un masaj de relaxare preventiv ar putea sa faca diferenta in vata oricui.
  • Cine se lupta noapte de noapte cu insomnia trebuie sa stie ca un alt beneficiu al masajului este ca imbunatateste foarte mult calitatea somnului. Specialistii sunt de parere ca frecventa undelor cerebrale delta incepe sa fie tot mai buna, generand mai multe ore de somn in urma efectuarii periodice a masajului de relaxare.
  • Ajuta foarte mult la circulatia sangelui, iar efectele sunt nemaipomenite: aport bogat de sange in muschii tensionati sau indepartarea acidului lactic din tesuturile musculare. Toxinele sunt ajutate, astfel, sa fie eliminate mult mai eficient.
  • Masajul reuseste sa imbunatateasca constipatia cronica, favorizand tranzitul intestinal, reducand disconfortul sau chiar durerea.

3.2. Tehnici in masajul de relaxare

Masajul de relaxare nu este unul dureros sau brutal, ci, din contra, unul care invita la petrecerea unui timp de calitate. Se efectueaza cu creme sau lotiuni speciale, care stimuleaza starea de bine. Este cel mai cunoscut tip de masaj, care se bazeaza pe mangaierea si framantarea usoara a pielii.

Miscarile de baza ale masajului sunt:

Masajul de relaxare efectuat de profesionisti Atelierele ILBAH

  • effleurage (se ia contact cu pielea clientului, se intinde crema pentru a patrunde usor);
  • energice (miscari de profunzime): pianotatul, palmuitul, frictionatul, framantatul, ciupitul, tapotatul, arpegiul;
  • vibratorii (vibratii plane si vibratii punctate), care se executa la sfarsitul masajului.

Masajul de relaxare trebuie sa se execute corect:

  • Miscarile se vor directiona catre tractul limfatic, iar maseurul trebuie sa maseze spatele, de la coloana inspre partile laterale, de la abdomen la axila si de la genunchi la zona inghinala;
  • Toti muschii trebuie sa fie relaxati bine, altfel, masajul nu se poate realiza corect;
  • Tehnicile se repeta de la 5 la 8 ori;
  • Temperatura aerului in interiorul camerei nu trebuie sa fie mai mica de 20 de grade Celsius;
  • Nu se vor masa nici sfarcurile, nici ganglionii, indiferent ca este vorba despre un barbat sau o femeie;
  • Masajul poate sa fie facut printr-o tesatura subtire sau printr-un prosop, insa nu va avea acelasi efect ca atunci cand se lucreaza pe corpul gol;
  • Este important ca ambele maini ale maseurului sa fie implicate in procedura ca sarcina sa fie uniforma, sa fie curate, spalate si sa nu aiba bijuterii care ar putea sa raneasca pielea;
  • Fiecare maseur trebuie sa-si gaseasca ritmul propriu de aplicare a miscarilor de masaj, sa invete ca miscarile lente au efectul relaxant mult dorit si ca cele active tonifica sistemul nervos.

In general, sunt aplicate tehnicile de baza, adica mangaierea, stoarcerea si framantarea. Mangaierea este o tehnica potrivita pentru inceput si sfarsit de masaj si se realizeaza cu ajutorul miscarilor usoare de palme. Pozitia corecta a degetelor pentru a efectua aceasta tehnica este inchiderea completa a patru degete si deschiderea larga a celui mare. Cu o miscare spiralata, rectilinie sau a unora combinate, se obtine relaxarea dorita, indepartarea stratului superior al epidermei, reducerea tensiunii nervoase sau se imbunatateste elasticitatea pielii.

Stoarcerea se executa cu marginea palmei, cu degetele usor indoite. Mainile maseurului vor fi asezate una peste alta. Efectele acestei tehnici sunt:

  • eliminarea edemului;
  • tonifierea corpului;
  • stimularea sistemului nervos central.

Framantarea este o tehnica extrem de importanta in masajul de relaxare, ea ocupand cea mai mare parte din timp. Efectul este unul tonic. De asemenea, exista si alte tehnici de masaj care mai pot fi utilizate, cum ar fi agitarea (se foloseste in cazul relaxarii musculare maxime) sau frecarea (circulara si rectilinie, realizata cu degetele de catre maseur).

In concluzie, cine vrea sa devina profesionist in domeniu si sa aiba parte de castiguri frumoase, trebuie neparat sa se informeze in vederea inscrierii la un curs specializat. Aici va reusi sa invete toate tainele meseriei, in asa fel incat sa obtina rezultate foarte bune.

Surse foto: unsplash.com