Dinuta Ana Maria este una dintre norocoasele castigatoare ale concursului Young Designer Atelierele ILBAH on stage, care va avea sansa de a-si vedea creatiile pe marea scena Bucharest Fashion Week din aceasta iarna! In acest interviu ea ne povesteste despre pasiunea ei pentru acest frumos domeniu.

Ana Maria, spune-ne te rog ce reprezinta pentru tine Designul Vestimentar?

Designul Vestimentar reprezinta pentru mine fascinatie, experiment, exuberanta versus austeritate, anotimpuri, texturi, culori, reguli si exceptii, nou si vechi, pasiune si stimuli senzoriali…in mai putine cuvinte ar fi de fapt unul dintre domeniile creative ce imi ofera sansa de a face ceea ce iubesc mai mult: sa construiesc idei! Cred ca este vorba de atractia catre procesul in sine, cel al “intruparii”, al transformarii conceptului in produs palpabil si util.

Cum si cand ti-ai descoperit aceasta pasiune?

Aceasta pasiune a existat in mine, cumva in stare latenta “dintotdeauna” sau cum ar spune americanul “as long as I can remember”. A fost doar nevoie de o modificare a circumstantelor exterioare mie sau poate a fost nevoie de evolutia personala pentru a ajunge sa dedic timp inceperii studiului acestui domeniu, atat de cuprinzator. Imi vine in minte o imagine a copilariei petrecute in casa bunicii, pe langa matusa ce isi avea tot acolo atelierul de croitorie, rasfoind fascinata reviste cu tipare luate “pe sub mana” si intreband cand “ce litera este asta?” cand “ce e ala tighel?” si afirmand cu tarie ca eu vreau sa ma fac “creatoare de moda” cand voi fi mare. Mai apoi, crescand putin si descoperind alte pasiuni si aptitudini, matematica si geometria au capatat atentie sporita in studiile mele si iata asa am ajuns prin clasa a 5-a sau a 6-a de la “creatoarea de moda” sa “dau la arhitectura”. Zis si facut, iar astazi am deja 10 ani de cand practic arhitectura cu dedicatie totala si cred ca a venit momentul in care pot sa mai fac si altceva, acest altceva!

De ce ai ales cursul Atelierele ILBAH?

Odata hotararea luata in ce priveste studiul Designului Vestimentar am inceput sa analizez variantele pe care le aveam la dispozitie: Sa fac studii de lunga durata (a doua facultate)? Sa fac doar cursuri de calificare? Sa fie si practice sau sa fie doar online? In Romania sau afara? In cele din urma aceste cursuri de la Atelierele ILBAH pareau sa raspunda cel mai bine situatiei mele din acel moment, iar Mirela Diaconu, trainer-ul Cursului de Design Vestimentar  a fost intr-adevar minunata!

Care este conceptul colectiei prezentate in cadrul concursului?

Este mai degraba o tema…cea a perioadelor din istoria costumului…dintre care am ales Renasterea – poate datorita aprecierii profunde pe care o am catre aceaste secole prin prisma pregatirii in arhitectura sau poate pentru faptul ca oamenii acelor vremuri au considerat mai importanta revenirea la valori antice fata de continuarea traditiilor din acel moment– tema se transforma in concept doar in momentul in care se spune ceva in plus (sau mult in minus) fata de datele istorice. Si in cazul meu conceptul este de fapt experimentul in sine, acela de a identifica elemente caracteristice ale costumului din acea perioada si a le integra in tinute contemporane.

Ce ai vrut sa transmiti prin aceasta colectie?

Daca as incerca orice argumentatie in sensul acestei intrebari ar fi categoric o “minciunica”, adevarul este ca aceasta colectie e facuta special pentru mine, nu are absolut niciun scop lucrativ si nu se adreseaza in mod special niciunui public, este ceea ce mi-ar placea mie sa port si sa vad, este cu totul doar o forma de exprimare artistica a unui crez profund despre modelele pe care ni le ofera istoria si despre revenirea permanenta la valorile artistice ale acesteia. As spune, dar va rog sa nu o luati ad literam, ca fara Renastere nu exista modernism si omul Renasterii este la fel de bine si omul de astazi, fiind un om cu intelegere ascutita, deschis oricaror idei, cu dorinta de afirmare si renume, cu un deosebit simt al frumosului, un adversar al dogmelor si ideilor preconcepute, un umanist cu un larg spirit de toleranta. Asadar colectia este doar un exercitiu de apreciere a trecutului cu privirea in viitor.

Care sunt planurile tale pentru viitor?

Recunosc, deocamdata planurile mele de viitor nu sunt bine conturate, cert este ca as vrea sa studiez si sa experimentez mai mult, mult mai mult Designul Vestimentar, as vrea sa cunosc cat mai multi oameni care lucreaza in domeniu si sa le ascult parerile si sfaturile, as vrea sa cresc!

Ce reprezinta pentru tine sansa de a-ti prezenta creatiile vestimentare pe podiumul Bucharest Fashion Week?

Este sansa sau patima artistului care isi verniseaza expozitia, este de fapt o oportunitate enorma de a primi feed-back de la oameni avizati si de asemenea de a deveni vizibil pentru public si de a-i integra raspunsul. Si inca ceva Multumesc pentru sansa, Atelierele ILBAH!

Multumim Ana Maria Dinuta pentru sinceritatea cu care ne-ai povestit despre parcursul tau de pana acum si iti uram mult succes in realizarea creatiilor vestimentare pentru podiumul Bucharest Fashion Week 2015!

Dinuta_Ana_Maria_BFW_2015_01

Dinuta_Ana_Maria_BFW_2015_02

Dinuta_Ana_Maria_BFW_2015_03

Dinuta_Ana_Maria_BFW_2015_04