In perioada 10-29 iulie 2021, Atelierele ILBAH s-a implicat in proiectul producatoarei Alexandra Hash, si anume filmul Teambuilding”, un lungmetraj ce s-a filmat la Padina, judetul Buzau. Actori celebri precum Serban Pavlu, Monica Odagiu, Anca Dinulescu, Matei Dima, si altii au interpretat roluri interesante, si cu totii abia asteptam lansarea filmului in cinematografie, la inceputul anului 2022.

Am mers pe platoul de filmare cu un cursant Atelierele ILBAH, absolvent al cursului de Coafor: Alexandra Morlovea. Programul a fost unul incarcat, 12 ore pe zi, 6 zile din 7 pe saptamana, iar activitatea pe care a trebuit Alexandra sa o desfasoare pe parcursul celor 2 saptamani a fost o adevarata provocare pentru ea. Ne place sa dam o mana de ajutor acolo unde vedem ca se poate, si ne bucuram sa ne ajutam cursantii sa-si implineasca vise, pe care uneori nici nu stiu ca le au.
Atelierele-ILBAH-pe-platoul-de-filmare-Teambuilding-2

Cu multa emotie in suflet si cu mult entuziasm, Alexandra Morlovea ne destainuie gandurile ei, ne vorbeste despre experienta traita acolo, “experienta vietii ei”.

Visez sa devin hairstylist de mica, dar dorința de a le face pe plac parinților m-a facut sa aman inceperea cursului pana anul trecut. Nu ma gandeam ca școala unde iti incepi visul conteaza atat de mult, asta pana cand am gasit Atelierele ILBAH. Nu mi-as fi putut dori o școala sau un trainer mai bun decat am gasit aici! Atelierele ILBAH m-a ajutat sa imi gasesc un job intr-un salon de top unde ma pot dezvolta foarte repede, lucrand cu unii dintre cei mai buni hairstylisti.
Atelierele-ILBAH-pe-platoul-de-filmare-Teambuilding-3

Chiar de ziua mea, Atelierele ILBAH mi-a facut cel mai frumos cadou, primul meu proiect in acest domeniu, primul meu “film”! La inceput a fost greu, ma simteam singura, departe de casa, insa echipa Atelierele ILBAH mi-a fost alaturi si m-a incurajat sa merg mai departe. Am gasit la ei sprijinul de care aveam nevoie.

Dupa 3-4 zile lucrurile au inceput sa decurga natural, am inceput sa ma simt in largul meu, oamenii cu care am lucrat au fost prietenoși, iar asta m-a ajutat mult. In doar 2 saptamani am învatat ce inseamna un film, datorita echipei care a avut rabdare cu mine. Intreaga experienta a fost atat de diferita fata de ce fac la salon, s-a intamplat exact asa cum echipa Atelierele ILBAH mi-a spus in momentul in care am acceptat aceasta provocare: a fost mult, greu, dupa un timp a fost mai usor, si in concluzie a fost frumos.

Daca as da timpul inapoi, si as ajunge iarasi la ziua in care mi s-a facut aceasta propunere, cu siguranta as lua aceeasi decizie. Mi-a placut enorm experiența. Pot spune ca pana in momentul de fata este “experienta vietii mele”.

Atelierele-ILBAH-pe-platoul-de-filmare-Teambuilding-5

Multumesc Atelierele ILBAH pentru ca ati pus cea mai importanta piatra de temelie a carierei mele. Multumesc ca ne ajutati pe toti cei ce va trecem pragul, nu doar invatandu-ne sa ne urmam pasiunile, sa le dezvoltam, ci ne aratati si de unde sa incepem, dandu-ne o mana de ajutor, aratandu-ne care este drumul pe care ar trebui sa-l urmam pentru implinirile noastre (pasiunile noastre). Multumesc echipei de pe platoul de filmare. Abia aștept urmatoarele proiecte ce vor urma, pentru ca acum am increderea ca asta-i doar inceputul.”

Multumim, Alexandra Hash, pentru aceasta colaborare frumoasa, si ca ne-ai ajutat sa mai implinim un vis, sa mai “implinim” o pasiune. Da-i sansei o sansa!

Daca vrei sa devii si tu un Hairstylist, te asteptam la Atelierele ILBAH. Timp de patru luni pline de practica, vei invata toate secretele meseriei de la hairstylisti cu experienta, care sunt pregatiti sa iti indrume primii pasi in cariera ta. In cadrul cursului nostru vei invata cum sa realizezi corect coafuri clasice, coafuri stil, ondularea permanenta, tratamente capilare, tunsori si vopsirea parului, dar si moduri de consiliere a clientelor.
Atelierele-ILBAH-pe-platoul-de-filmare-Teambuilding-6