In perioada 09.12.2021 – 15.12.2021, Atelierele ILBAH, prin intermediul Fabrica de Daruri indeplineste dorinte de Craciun. Ghidati de motto-ul “Da-i sansei o sansa!” ne-am mobilizat astfel incat Magia Craciunului sa-si faca simtita prezenta in cat mai multe case si cat mai multe suflete de copii.

Suntem in luna cadourilor, luna in care magia se intampla. An de an, in luna Decembrie, Atelierele ILBAH strange donatii destinate copiilor/familiilor din medii socio-economice vulnerabile. Ne place sa aducem putina lumina in sufletele si casele lor, cu prilejul sarbatorilor de Craciun, si ne place sa credem ca putem face “diferenta” prin putinul cu care venim intr-ajutor.

Noi, echipa Atelierele ILBAH ne-am organizat astfel incat in aceasta perioada sa contribuim la implinirea “visului de Craciun” unde iubirea, caldura, bucuria si dorintele implinite dau sens si speranta.

Aceasta actiune a strans laolalta oameni cu suflet bun, care au inteles ca sarbatorile au insemnatate atunci cand binele se manifesta prin oameni, cu oameni, pentru oameni, iar satisfactia este pe masura. Ne-am imbracat in haine de spridusi si asa am reusit sa punem implinire in dorintele neauzite. De la hainute, incaltaminte pana la alimente, pachete care au ajuns in casele cu povesti impresionate.

La Atelierele ILBAH visele se implinesc. Aceste actiuni caritabile ne invata in fiecare an ca putem fi chiar noi schimbarea pe care vrem sa o vedem in lume, ca nu este greu “sa fii mai bun”. Impreuna suntem mai puternici iar faptele noastre au ecou.

Daca vreti sa va alaturati actiunii noastre, va asteptam la toate cele 4 sedii Atelierele ILBAH https://www.ateliereleilbah.ro/contact, unde, daca aveti posibilitatea puteti dona: hainute, incaltaminte, alimente. Indeplineste dorinta din scrisoare! Pregateste o cutie cu alimente in valoare de 100 lei, impacheteaza-o frumos, lipeste scrisoarea pe cutie si adu-o la sediu. De asemenea alaturi de aceasta cutie poti dona hainute si incaltaminte noi sau in stare buna, pe care le impachetezi, iar pe aceasta cutie mentionezi pentru ce categorii de varste sunt destinate produsele.

Multumim Fabrica de Daruri ca v-ati alaturat actiunii noastre si ca impreuna creem o atmosfera de poveste in preajma sarbatorilor!

Atelierele ILBAH va ureaza sarbatori frumoase si va indeamna sa va bucurati de aceasta perioada, sa daruiti din inima si sa duceti lumina si caldura in case fara speranta!

Sarbatori fericite!