Aglomeraţia urbană, stresul şi problemele cotidiene îţi crează un discomfort continuu, dar ce faci pentru a scăpa de toate acestea? Noi venim cu răspunsul: vino Miercuri, 15 iulie, de la orele 18:00, la inaugurarea El Patio, o terasa cochetă şi drăguţă, care-şi va deschide porţile chiar în luna lui cuptor. Te aşteptăm să te răcoreşti cu una dintre băuturile  preparate cu măiestrie de barmanii noştri şi să te înfrupţi dintr-un burger gustos, preparat de Urban Burger.

Atmosfera va fi una prietenoasă şi relaxantă, plină de voie bună şi umor. De asta se va ocupa Natanticu, care ne pregăteşte un show de stand-up comedy de zile mari, pe care nu trebuie să-l ratezi.

Terasa El Patio este un spaţiu neconvenţional, situat într-o zonă cu multă încărcătură istorică, în centrul Bucureştiului, pe  Strada Romulus, numărul 4, locul copilăriei lui Mircea Eliade (zona Mântuleasa).

Amplasată chiar în curtea interioară a Centrului de Creaţie Atelierele ILBAH, terasa El Patio reprezintă o oază de linişte în centrul Bucureştiului agitat, departe de aglomeraţia urbană, la care au acces atât cursanţii Atelierele ILBAH, cât şi iubitorii de artă şi frumos, care vor să ne cunoască şi să petreacă câteva momente relaxante alături de noi, într-o atmosferă plăcută şi reconfortantă.

Ştim că iubeşti frumosul şi îţi doreşti o clipă de linişte, departe de birou şi problemele cotidiene aşa ca, te invităm în locul tau de relaxare: terasa El Patio. Hai să ne bucurăm împreună de seri de cultură şi socializare, evenimente inedite şi băuturi cu aromă de vară, pregătite special pentru tine, la inspiraţia barmanilor noştri talentaţi!

INTRAREA ESTE LIBERA. Accesul se va face pe baza de confirmare in prealabil a prezentei dumneavoastra la adresa de email elpatioevents@gmail.com sau la telefon: 0729 397 806

Eveniment organizat de Atelierele Ilbah si Uptown Girl Events, si sustinut de: Povestea Casei, Mirela Diaconu, acasa.ro, bigcitylife.ro, instaglam, metropotam, ele.ro, Revista Atelierul, 121.ro, Business Woman, fetelestiu.ro, fashionandbeauty.ro, Radar de media, Portal PR, The Fashionable Squad si Bucharest Style.

 

Eveniment-Lansare-Terasa-EL-PATIO--Terrace-&-Bar--by-Atelierele-ILBAH-