Alina Stanciulea si colectia “Nouvelle” pe scena la Bucharest Fashion Week 2017

Proaspat absolventa a Cursului de Design Vestimentar la Atelierele ILBAH, Alina Stanciulea este un tanar designer, care, desi se afla la inceput de drum, a reusit deja performanta de a fi unul dintre cei trei castigatori ai Young Designers on Stage at Bucharest Fashion Week Spring Edition 2017 (citeste mai multe despre competitie aici). Astfel, colectia sa denumita Nouvelle” va putea fi admirata in prima zi de BFW. Alina a ales sa ne raspunda la cateva intrebari legate de experienta sa la Atelierele ILBAH, dar si despre colectia castigatoare.


De ce ai ales designul vestimentar ca forma de exprimare artistica?

Am ales designul vestimentar sau mai bine spus el m-a ales pe mine. Nici eu nu stiu! Copil fiind, ma pierdeam in lumea de texturi si materiale si ma regaseam privind de aproape mana de aur a mamei mele. Ma intrebam mereu cum da viata unui material si acest lucru ma fascina zi de zi. Cum aschia nu sare departe de trunchi, am inceput sa desenez, iar prin desen am descoperit pasiunea de a crea haine. Asa a luat nastere brand-ul “Madame Poly” si de atunci fiecare zi reprezinta o provocare.

Cum ai ajuns sa participi la cursul Atelierele ILBAH?​

Am ajuns sa particip la Atelierele ILBAH pentru ca imi doream o aprofundare a cunostintelor in domeniul designului vestimentar si o confirmare a faptului ca ma indrept spre o directie buna. Ce poate fi mai frumos intr-o cariera de designer aflat la inceput de drum decat un start incurajator si un rezultat extrem de valoros ca visul meu sa inceapa sa prinda aripi. Sub indrumarea designerului Mirela Diaconu si datorita increderii primite din partea ei, acest lucru nu a intarziat sa apara, iar pe aceasta cale as vrea sa ii multumesc.

Ce anume te-a inspirat pentru proiectul tau?   

Colectia se numeste “Nouvelle”, iar la baza ei sta tehnica colajului. Totul este pus in miscare printr-un procedeu ce consta in alaturarea unor forme diferite , iar de la acesta ia nastere un nou intreg. Inspiratia exista in lumea mea interioara. In imperfectiuni am trasat un zambet, iar in calitati am cusut speranta. Am inchis ochii plutind in jocul de culori, texturi si volume, ca mai apoi sa ii deschid si sa tai conturul cu pasiune. Am cusut cu fericire si dorinta, iar apoi am admirat finalul defiland in palmele mele care mi-au soptit atat de delicat…“Nouvelle”.

Ce reprezinta pentru tine sansa de a-ti prezenta creatiile vestimentare pe podiumul Bucharest Fashion Week?

Prezenta mea la Bucharest Fashion Week  inseamna inca o caramida adaugata la constructia ce o sa devina un tot in atingerea visului meu.

Ce iti doresti sa faci pe viitor?

Pentru mine viitorul este intodeauna schitat de sansa prezentului. Imi doresc sa lucrez mereu impecabil si sa cresc prin creatie.

 

Daca ti-am trezit interesul pentru cursul de design vestimentar Atelierele ILBAH, poti citi mai multe detalii aici: Cursuri Design Vestimentar

This entry was posted in blog.

Atelierele ILBAH 2017 - cursuri de calificare si formare profesionala. Toate drepturile rezervate. Protectia se exercita asupra textelor, creatiei artistice, imaginilor si fotografiilor, precum si asupra altor elemente protejate de drepturi de autor.